Miron Mitrea rămâne în închisoare. Eliberarea condiționată, respinsă

Miron Mitrea rămâne în închisoare. Eliberarea condiționată, respinsă
Publicat: 10/02/2016, 13:19

Magistrații de la Judecătoria Medgidia au respins, miercuri, cererea lui Miron Mitrea, prin care solicita să fie eliberat condiționat din Penitenciarul Poarta Albă. Mitrea le ceruse magistraților să-i ia în considerare și cărțile scrise de el după gratii, dar și cele 49 de zile câștigate din munca prestată în închisoare, anunță televiziunile de știri.

Avocatul lui Miron Mitrea, Adrian Midișan, a explicat că a executat două treimi din pedeapsă, având în vedere că în închisoare a scris trei lucrări științifice, care îi aduc reducerea pedepsei cu 90 de zile, și prin munca prestată la o autobază din Constanța a câștigat reducerea pedepsei cu 50 de zile În plus, Mitrea a achitat și suma de 327.000 de lei, prejudiciu în dosarul pentru care a fost condamnat. Avocatul a mai menționat faptul că în penitenciarul Poarta Albă, unde își ispășește pedeapsa, Miron Mitrea a avut un comportament exemplar, primind patru recompense.

Singura declarație a lui Mitrea în fața judecătorului s-a referit la cele trei cărți scrise în penitenciar: „Vă rog să luați în considerare faptul că cele trei lucrări pe care le-am scris în închisoare au apărut înainte de ordonanța care suspendă avatanjele scrierii unei astfel de opere de după gratii”.

Miron Mitrea a ispășit aproape jumătate din pedeapsa de doi ani primită pentru luare de mită.

Miron Mitrea a fost condamnat pe 13 februarie 2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani de închisoare cu executare și plata sumei de 327.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În același dosar, fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții Irina Jianu a fost condamnată la cinci luni închisoare cu executare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
ADIO, nea Ovidiu! România toată plânge: Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×